Lobonț speră la transferul finalului de carieră. Palermo, Bologna și Torino sunt pe urmele românului, care nu mai are nicio șansă în lupta la titularizare cu Stekelenburg și Goicoechea. O veste (bună sau nu) pentru român ar putea veni tocmai din Turcia.
Fatih Terim îl vrea pe Luca Antonini, iar mutarea le-ar aduce celor de la Milan banii pentru aducerea lui Stekelenburg de la Roma. Olandezul este dorit la Milano de Allegri, dar antrenorul trebuie să îl convingă pe președintele Galliani, care are alte planuri.
Potrivit presei din Turcia, Galata este gata să dea între 4 și 5 milioane de euro pentru aducerea fundașului la Istanbul. Galliani preferă însă altă soluție: Luca Antonini plus un milion de euro pentru aducerea lui Stekelenburg. Variata nu este însă agreată de cei de la Roma, care ar prefera banii.
Lobonț ar fi avantajat de plecarea olandezului: ar rămâne astfel să se bată pentru poarta Romei doar cu Goicoechea. Totul depinde însă de Terim, cel care poate bloca negocierile prin interesul lui pentru Antonini.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER